Aer
Pot să îți ating buzele? Să te privesc ore în șir sub lumina becului galben? Să îmi împletesc degetele cu ale tale, lăsându-le să cadă peste părul solului? Te rog vorbește-mi ca să îți pot auzi glasul superb. Povestește tot ce vrei tu doar lasă-mă să știu că ai un loc pentru mine acolo undeva, alături de cel mai bun prieten al tău.Te rog sărută-mă ca să știu că ești aici și nu doar o umbră a imaginației mele. Ține-mă în brațe până când soarele răsare.
Cer cu disperare tot ce îmi poți oferi. Dă-mi! Oferă-mi tot! Sunt prea egoistă să recunosc. Te uiți la mine urât și cad. Mă sparg. Sunt prea firavă, vulnerabilă. Înghit în sec. E prea dureros...
Mă atingi, amețesc. Mă săruți, îmi las corpul cuprins de adrenalină. Sunt în permanență o bucată de sticlă ce stă să se spargă. Apoi cad cioburi. Cioburi ce îți intră în ochi și te taie. Îți sfâșie carnea, te enervează și aproape te omoară.
Casa e goală. Stau pe podea, așteptând întunericul să mă cuprindă, frica să mă încălzească și singurătatea să îmi țină companie. Poate scap un suspin și las pereții sa mă asculte. Închid ochii, trag aer în piept și mă opresc să respir. Simt plămânii plângând și inima pulsând cu putere. Sunt cuprinsă de gânduri întunecate și vreau ca durerea să dispară. Încep să las lacrimi să îmi invadeze ochii. Dar iar îmi apare imaginea aceea în gând. Iar apare chipul tău.
Respir...
Renunț ca de fiecare dată. Sunt o lașă. Nu recunosc și încerc să acopăr greșelile și acțiunile mele. Tac și înghit. Am să mă prefac ca de fiecare dată ca nimic nu s-a întâmplat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu