Prezenta Diavolului III

 Fever Ray - The Wolf

    Nu realizam unde mă aflam. Mintea-mi era arsă de amețeală. Mâinile-mi erau acoperite de sânge. Maieul tău alb era pe podeaua din lemn, uitat, murdar. Îl călcasem în picioare de nenumărate ori, sfâșiasem carnea de pe oasele tale, îți oferisem pumni în brațe și te scufundasem sub apa mării. Dar mereu îți primeam buzele tale pe ale mele, mereu îți acceptam mângâierea mâinii tale pe obrajii mei pătați de lacrimi ... mereu.

    În ultimele zile, lupii începuseră să dea târcoale casei. Le auzeam pașii sub fereastră, urletele în miez de noapte, până și ghearele ce zgâriau ușa din spate. Îmi simțeau frica, își ridicau ochii însetați, pentru a privi pe geam. Frica îmi prindea fiecare venă, infecta sângele și chema adrenalina. Inima intra și ea în joc, accelerându-și bătăile . Nu puteam veni la tine în cameră. Orgoliul meu era prea mare.

   Plângeam. Mă săturasem de cristalele acestea ce îmi ardeau obrajii. Toată casa era îmbrăcată în suspinele mele. Locul acesta reușise să mă deprime de tot. Cami plecase, Cristian era în oraș, tu primeai ultimele săruturi ale soarelui, stând pe prispa casei. Noaptea își pregătea armele, anunța fantomele, trezea stelele , ridica luna în brațe.

     Am deschis ușa casei, am coborât scările reci și am pășit spre tine. Era liniște. Totul se oprise, nu erau păsări, soarele coborâse, norii coseau pătura cenușie a furtunii și frica se așternea cu fiecare secundă. Încă câteva secunde ți-am simt corpul lipindu-se de al meu odată cu urletele ce străpungeau pădurea.

   - Hai înăuntru! prinzându-ți mâna, te-am tras înspre ușa de lemn. Mișcă, Mihai! Nu avem timp de glume! Mișcă!

    Auzeam urletele cum se apropiau, odată cu vântul ce ne spulbera hainele. M-am uitat spre tine, apoi spre umbrele copacilor. Spaima mă cuprindea, pulsul îmi creștea. Ți-am luat fața între palme, sperând că nu era prea târziu.

    -Mihai! Haide! Mihai, te rog nu face asta. Intră în casă.

    Te-am tras cu toată puterea mea, te-am împins dincolo de pragul înalt și am trântit ușa. O bufnitură s-a simțit în lemnul roșiatic în timp ce o încuiam.

    -Poate mâine... , ai șoptit , apoi te-ai ridicat și ai plecat, lăsându-mă singură, lângă ușa ce avea pe partea cealaltă bestiile pădurii.