Satelitul inimii mele

   Mă bruiază oamenii. Nu mă lasă să scriu nimic, sunt înconjurată de țipete, îmbufnări, toată lumea oftează, toată lumea trăiește în bucla sa perfectă, eu fiind blocată între realitate și vis. Poate dacă as putea avea ceea ce vreau... Și nu obiecte, dorințe nemărginite sau vise încolăcite în jurul culorilor puternice ale primăverii. Pentru moment vreau doar alb și negru, poate câteodată ieșind la iveală un roz, albastru sau maro. Dar mi-ar plăcea să naufragiez pe o insulă, pe o altă planetă. Nu! Pe Europa, satelitul lui Jupiter, să stau înghesuită între patru pereți de gheață. Să privesc cerul înstelat fără a-mi face griji pentru ce urmează mâine.

   Să simt căldură pe corp, să miros aerul îmbălsămat cu miresmele verii, să gust din cele mai bune căpșuni și să las totul în spate.

   -Am spus-o de o mie de ori, dar nu am pus-o în aplicare. Am să încep ceva nou. Gata cu fata sensibilă, fata care nu știe ce spune și plânge de la orice. Voi spune nu la ce mă doare și voi spune da la ce îmi place, ce mă face să mă simt bine. Nu voi mai depinde de altcineva, îi spun cu glasul schimbat, de abia recunoscându-l.

   Ea se uita la mine, cu ochii sclipindu-i de bucurie, ascultând cu atenție ce îi spun. Ridică din sprânceana negră și bine conturată.

   -Mă bucur că asta e ceea ce vrei, dar nu uita că oricât de tare vei părea la suprafață, la un moment dat vei răbufni și nu vei mai putea. Se juca cu bucata de tiul, alba a fustei ei de vara. Zâmbește și schimbă subiectul. Ștefan a fost să joace baseball ieri cu Tudor. Vremea nu a fost de partea lor și l-a făcut pe Tudor să piardă.

   -Ștefan joacă baseball mai nou? mă uit insistent la unghiile mele roșii ce au început să crească.

   -Da. De câteva luni. Credeam ca știi.

   Îmi mușc buza și parcă o simt cum se crapă pielea, gata să iasă sângele la iveală. Zâmbesc cu ochii încă pe unghii.

     -Nu, îmi forțez glasul. Nu știam.

     Brusc îmi dau seama ce încearcă să facă. Îmi ridic privirea încet și o "țintesc" în ochi.

     -Nu mă afectează. Știi foarte bine.

   Clipesc des și ea îmi spune veselă, cu o urmă de îndoială în privire:

   -Bine.

   Și începe să îmi povestească ce a mai făcut. Cu cine a mai fost, pe unde a mai ieșit, punându-mă la test, așteptând să încep să plâng. Satelitul inimii mele se învârtea în jurul meu și cu el și mintea mea.