Plamâni umpluți de cenușă


    
      Adoleșcenți. Suntem încă la începutul vieții. Pui de om ce sunt vulnerabili. Nu avem experiență în aproape nimic. Trebuie să învățăm ce trebuie să păstram și ce trebuie să uităm. Lăsăm orice să intre în viața noastră. Fie că e bun sau rău. Încercăm tot ce putem : un fum dintr-o țigară ieftină, un prim sărut ce nu îl putem uita, un anturaj prost ce ne schimbă, o iubire plină de năbădăi...
      Punem la suflet orice ne deranjează. Ne implicăm emoțional în activități dăunătoare, bârfe sau prietenii ce ajung să ne distrugă. Ne distrugem unii pe alții...
      Ne inundăm mintea cu gânduri în loc să dormim, ne pierdem lacrimi fără motive întemeiate, ne stricăm corpul și viața. Vrem libertate totală, o iubire perfectă, vacanță fără sfârșit și cadouri imense în fiecare zi. Ne chinuim părintii cu probleme inutile. Îi secăm de bani și energie.
      Ne aruncăm sentimentele către orice persoană și suferim consecințele.
      Am încercat din toate. Am primit, am pierdut.
      M-am învățat să tac deoarece cuvintele nu ajută. Doar liniștea e răspunsul. Nu merită să îți vinzi sufletul unor demoni ce în loc sa îl păstreze, îl mânâncă.
     Mă întreb ce voi face peste câțiva ani, când îmi voi transforma plămânii în cenușă. Când nu am să mai pot respira viața altor persoane, umplându-mi sufletul gol. Ce voi face cu inima mea când va rămâne doar niște bucăți din ce obișnuia să fie?
   
     
     

Comentarii

Postări populare