Despărțire
Printre razele apusului el coborî dealul înecat în căldura toamnei. Parfumul ploii abia de se mai simțea. Singurătatea e un lucru amar, dureros. Nici măcar căldura soarelui nu era deajuns. Paru-i era încă ud, bluza neagră îi acoperea pieptul alb iar ochii săi căutau silueta pierdută.
Toamna, în procesul ei de ucidere a vietăților, scutura petalele palide ce atârnau de crengile subțiri. Iarba aspră mângâia pielea rece. Buzele-i palide așteptau sărutul iernii. Toamna îi amintea de himera inimii sale. Sufletele neajutorate îl înconjurau, rămânând și acum singure și pierdute.
Două urechi lungi traversară dealul acoperit de praf de stele. Era singura formă de viață pe care o văzuse de când ea dispăruse. Se pierduse într-o seară printre trunchiurile înalte și întunecate. Amurgul o înghiți, lăsându-l furios și trist.
Acum cobora dealul, cu capul aplecat, ferindu-și ochii albaștri de soarele puternic. Casa înconjurată de lupi era goală. Patul încă păstra parfumul lor. Pe el, dormea pisica cu blană maronie și ochi verzi. Se întinse lângă ea și își închise ochii. Visa cum părul ei era pe fața lui și buzele lor își țineau companie, lăsând timpul să treacă.
Inghiți cu amar și disperare aerul ce purta amintirea ei.
Afară bezna se așternu rapid. În următoarele ore privi pe geam, așteptând ca noaptea să îi aducă întunericul împreună cu silueta pierdută.
Comentarii
Trimiteți un comentariu