Conacul
Atâtea fețe erau adunate în fața casei noastre încât nu părea că există un număr pentru ele. Dincolo de norii aurii, soarele își pregătea patul din stele pentru somn. Urma să mă lase în bezna alături de acești străini. Simțeam cum ochii mi se umpleau de lacrimi. Aveau frații mei de gând să primească acești străini în casa noastră?
Am luat mâna fratelui meu mai mare pentru a mi-o încălzi pe a mea. M-a cuprins cu brațele sale lungi. Și-a lipit buzele roșii de obrazul meu și mi-a șoptit:
-Calmează-te! Totul o să fie bine!
Mi-a mutat tot părul pe umărul stâng și a făcut câțiva pași mai în față, trecând de restul fraților mei. Și-a făcut loc printre siluetele îmbrăcate sumbru și a intrat în hambar. Bănuiam că avea să plece la o plimbare .
Picioarele îmi tremurau dar am reușit să îmi mișc corpul acoperit în praf de frică. Am înaintat în spre pereții acoperiți de vopsea roșie. L-am găsit lângă Snow, calul său preferat. Îl privea în ochii-i întunecați în timp ce îi mângâia botul său lung. Imensul său nas era un roz pal, aducându-mi aminte de o rochia pe care obișnuiam să o port prin curtea bunicilor. În timp ce el petrecea niște timp cu prietenul său, eu am înaintat încă trei boxe, până am ajuns la creatura nervoasă, cu coama și coada de un negru pur. Corpul său arăta ca pământul sănătos după o ploaie puternică. L-am scos din încăperea rece și am încălecat pe spatele său. Construcția sa puternică mă ținea în siguranță. Dar chiar și așa, știam că nu avea cum să mă rănească. Imediat cum a început să galopeze, l-am simțit cum se calma. Vedeam cum totul trecea pe lângă noi, cum uitam ce se întâmpla. Vântul îmi tăia respirația, dar îmi plăcea asta. L-am tras ușor de coamă și a încetinit. O umbră se sprijinea de un copac mort. Am descălecat și m-am îndreptat cu pași mari spre umbră.
-Tot aici îți petreci viața, frate? Încă nu vrei să înfrunți privirea tatălui?
-De ce aș vrea să trăiesc printre minciuni și sânge când am tot ce vreau aici, în pădure? îmi răspunse el.
-Luca, Pădurea Neagră nu este un cămin. Îți pierzi viața fără rost printre bestiile nopții. Începi să arăți ca una.
- Chiar dacă aș încerca să intru în Conac, tata ar pune primul om să îmi pună capul pe peretele sau.
-Îl subestimezi! Tatăl nostru nu ar face așa ceva. Nu mai suntem în Evul Mediu! Ești sânge din sângele.. , am început să țip către el.
-Zici asta doar pentru că ești fiica lui preferată, fiind că îl ajuți cu treburile murdare! Te-ai uitat la Sofi sau Vic ? Ele nu se trezesc în mijlocul nopții pentru a omorî un om, nu cutreieră păduri zile în șir doar pentru ai găsi o căprioară.
M-am îndepărtat rapid de el, încălecând pe imensul cal maro și m-am întors la Conac. Oamenii încă erau acolo, lângă bagajele lor imense. Am intrat pe ușa mare de lemn și m-am încuiat în camera mea.
După două ceasuri am auzit șușoteli pe holuri. Bănuiam că viața mea ușoară se terminase.
Comentarii
Trimiteți un comentariu