Dimineața la prânz

Florence + The Machine - No Light, No Light

    *Prezenta Diavolului*

acum un an

     Razele soarelui se încâlceau printre firele de mătase a perdelelor. Lumina se izbea de pielea feței mele, încălzindu-mă ușor, printre particulele de aer rece. Am deschis ochii datorită mirosului de mâncare. Gura îmi era uscată, iar stomacul mă durea. Simțeam o greutate ușoară pe picioare proocată de ghemotocul gri de blană ce își ținea ochii închiși, semn că încă dormea. Am zâmbit în sinea mea și am încercat să nu o trezesc, dar m-am trezit cu un mieunat silențios. Am mângâiat-o, găsindu-i  frumoșii ochi chihlimbarii. O bătaie în ușă îmi captase atenția. Clanța se mișcă și bucata de lemn cenușie se deschise .

     - 'Neața, somnorici!

     - Mihai, cât e ceasul? N-am dormit așa mult, am spus cu un zâmbet larg pe buze.

     - Pai cum să nu? Nu ești tu cea care doarme unșpe ore pe zi ? Bineînțeles că porecla aceasta are un scop.

     - Ca și restul o sută pe care le folosești, răspund vioaie.

     Râsul lui era infecțios. Nu puteam să nu râd! Era imposibil văzându-i expresia vioaie. Și părul lui lăsat un pic cam lung, de culoarea ciocolatei,  strălucea, încă având reflexe roșcate. M-am uitat în jos spre părul meu și am observat că al meu revenise la culoare lui inițială. De ce am spus asta? Pentru că acum câteva luni voiam neapărat o schimbare, ceva diferit, ceva ce avea să țină un timp. Asa că  într-un moment de spontaneitate l-am întrebat pe Mihai dacă vrea sa facem o schimbare de look împreună. La finalul serii eram toți patru, eu, Mihai, Cris și Cami, înghesuiți într-o baie de câțiva metri, cu multe cutii de vopsea și multă gălăgie.

     Momentul acela a fost cel care ne-a adus împreună în ultimele luni. Dar culoare se stingea ușor, ușor, iar eu naivă, mă gândeam că poate odată cu moartea culorii și acele momente aveau să se oprească.

     Mi-am luat pisica în brațe și am strâns-o ușor, iubirea față de ea copleșindu-mă. În timpul acesta, silueta îmbrăcată în negru îmi puse o tavă pe noptieră apoi se așeză pe marginea patului. Mă privi cu ochii sclipindu-i.

     - Ce mi-ai pregătit bun? De ce? Ce pui la cale? îl întreb, sigură că avea ceva de spus sau de făcut ce avea să mă surprindă.

     - Ah nu! Nu pun nimic la cale. Voiam doar sa începi ziua cu un mic dejun mare și sănătos. Avem multă treabă azi.

      Deși m-am uitat lung la el nu am reușit să surprind nici un detaliu referitor la ce îi umbla prin cap. Își contopi degetele lungi printre firele mele de păr încâlcite. Fiori mi-au traversat șina spinării, vibrând prin fiecare vertebra. Am încercat să nu mă mișc, să nu îl fac să creadă că îmi doresc să se dea înapoi. Și am reușit, deoarece și-a mutat palma pe obrazul meu înflăcărat. Deși mă chinuiam să nu zâmbesc sau să îmi acopăr fața cu mâinile, am schițat un mic zâmbet în coltul gurii. Sentimentul copleșitor era atât de călduros, de plăcut, încât doream sa nu îi dau drumul, doream sa mă țin de el. M-a învăluit și mai tare când am văzut ca se apropie de mine încet și calm, încercând să vadă dacă mă voi retrage. Parcă testând terenul. Așteptam impactul buzelor noastre. Și așteptam. În ultima secundă, fiind extrem de aproape de gura lui, m-am trezit că fruntea e cea care a primit sărutul și nu buzele mele. 'NUUUU! '

     - Te joci cu mine!, am spus afundându-mi fața în pernă.

     - Și savurez fiecare moment!, îmi răspunse el.

     Se ridica, apoi înaintă spre ușă, timp în care am luat una dintre perne și am aruncat-o spre el. El zâmbi și apoi striga în timp ce se ieșea:

     - Mânâncă-ți micul dejunul, Em!